Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc, în urmă cu doar câteva minute, la intersecția bulevardului Lăpușneanu cu strada Soveja din Constanța.
La fața locului a intervenit un echipaj SAJ B2 pentru a acorda primul ajutor.
În urma coliziunii, o femeie a fost rănită, suferind un traumatism la coloana cervicală. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Starea ei este stabilă, iar medicii continuă să monitorizeze evoluția acesteia.
Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul pentru a stabili responsabilitatea șoferilor implicați.
Discussion about this post