Farul Constanța a pierdut confruntarea de acasă cu Oțelul Galați și rămâne în partea inferioară a clasamentului.
Un eșec în urma căruia fosta campioană usor, usor se îndepărtează de play-off chiar dacă suntem abia în etapa a adoua a returului din sezonul regular.
Echipa de pe litoral a adunat doar 20 de puncte după 17 jocuri și urmează să aibă parte de alte câteva meciuri dificile.
Hagi a vorbit după eșecul din etapa a-17-a a SuperLigii
„A fost un meci echilibrat. Cred că prima repriză a fost cea mai proastă pe care am jucat-o noi. Nu am nicio explicație de ce am jucat de maniera în care am făcut-o. Cred că totul tine de atitudinea, determinarea și concentrarea jucătorilor, că suntem la muncă. La pauză, am făcut schimbare și ușor – ușor, cât de cât, a mai fost ceva, dar fără să fim limpezi, concreți, să atacăm și noi poarta, să putem marca. Din prima zi le-am zis că trebuia să facem asta.
Știam că Oțelul iese la joc, se luptă. Din păcate, nu am jucat cum trebuia, iar fotbalul te pedepsește. N-am câștigat un duel în careu, ei au câștigat toate mingile de la aut. Mai devreme sau mai târziu îți vine și acest lucru. Am zis că vom avea un an greu și se adeverește.
E un an greu, ăștia suntem, chiar dacă înainte am făcut niște lucruri, lumea și jucătorii trebuie să uite, să nu stea prea sus, ci să coborâm cum trebuie, la nivelul care suntem noi și să câștigăm meciurile, să fim umili, modești. Nu să credem că suntem invincibili sau echipa care a câștigat campionatul. Dacă e așa, e dureros”, a declarant managerul Farului, la Digi Sport.
Discussion about this post