Cetățenii cu drept de vot care se află în unitatea administrativ-teritorială unde își au domiciliul sau reședința pot vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința, conform legii. Dacă se află în altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secție de votare din cadrul acesteia.
De asemenea, alegătorul care nu și-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unității administrativ-teritoriale unde își are domiciliul sau reședința votează fie la secția de votare în a cărei listă electorală permanentă este înscris, fie la oricare altă secție de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară. Cel care a fost omis din lista electorală permanentă a secției de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își are domiciliul sau reședința este înscris în lista electorală suplimentară.
În cazul în care se află în străinătate, alegătorul poate vota la orice secție de votare organizată în străinătate. Românii din diaspora pot vota începând de astăzi, de la ora locală 12:00.
În cazul în care alegătorul îndeplinește funcția de membru al biroului electoral al secției de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secției de votare ori asigură menținerea ordinii, votează la secția de votare unde își desfășoară activitatea.
Dacă alegătorul are mobilitate redusă, poate vota la orice secție de votare care îi asigură accesul la urne.
Votarea în țară la prezidențiale începe duminică, la ora 7:00, și se încheie la ora 21:00. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul constituțional până cel mult la ora 23:59.
Pe durata votării li se interzice membrilor birourilor electorale și persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală.
Sunt interzise comercializarea și/sau consumul de alcool în jurul sediului secției de votare din țară, pe durata votării, până la o distanță de 500 metri. Prin organizarea evenimentelor de orice gen nu se poate obstrucționa accesul persoanelor la secțiile de votare în preziua votării și în zilele votării.
Cu ce acte de identitate se votează?
Alegătorii votează cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; pașaportul diplomatic; pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu; pașaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare).
Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: roaep.ro
Discussion about this post