Investiţii totale pentru protecţia mediului s-au cifrat anul trecut la 6,144 miliarde lei preţuri curente, în creştere faţă de anul 2022, când au însumat 4,833 miliarde lei, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Potrivit INS, cheltuielile pentru protecţia mediului, pe categorii de producători, sunt constituite din investiţii şi cheltuieli curente. Pentru sectorul public, cheltuielile includ şi transferuri ale administraţiei publice. Investiţiile pentru protecţia mediului reprezentat anul trecut 0,4% din PIB, iar cheltuielile curente interne 0,8% din PIB.
Ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor pentru protecţia mediului la nivel naţional, pentru anul 2023, o deţin producătorii specializaţi cu cheltuieli de 9,031 miliarde lei şi producătorii nespecializaţi cu 6,313 miliarde lei, urmaţi de administraţia publică, cu 4,423 miliarde lei.
În anul 2023, la nivel naţional, investiţiile pentru protecţia mediului au reprezentat aproximativ 31,1% din totalul cheltuielilor pentru protecţia mediului.
Pentru producătorii nespecializaţi, pe sectoare de activitate, cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului au fost înregistrate în sectorul „Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă” cu peste 3,395 miliarde lei, reprezentând 27,4% din totalul cheltuielilor de mediu ale acestei categorii de producători. Sunt urmate de „Captarea, tratarea şi distribuţia apei” cu 2,773 miliarde lei, reprezentând 22,4% din total.
Pentru producătorii specializaţi cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului au fost înregistrate în sectorul „Colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperarea materialelor reciclabile”, cu 10,328 miliarde lei, respectiv 89,9% din totalul cheltuielilor de mediu ale acestei categorii de producători. Sunt urmate de „Comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor”, cu 791,6 milioane lei, respectiv 6,9% din total.
În perioada 2013-2023, în cadrul cheltuielilor pentru protecţia mediului, cea mai mare pondere au avut-o cele ale producătorilor specializaţi cu o medie pe întreaga perioadă analizată de 41,1% din cheltuielile tuturor categoriilor de producători. Este urmată de media administraţiei publice, cu o pondere medie de 30,1% şi de producătorii nespecializaţi cu o pondere medie de 28,8%.
Distribuţia investiţiilor pentru protecţia mediului diferă de la un an la altul în perioada analizată. Ponderea cea mai mare s-a înregistrat la producătorii nespecializaţi cu o medie pe întreaga perioadă analizată de 46,3% din investiţiile tuturor categoriilor de producători. În anul 2023, cele mai mari investiţii au fost realizate de producătorii nespecializaţi (41,9%).
Din totalul cheltuielilor curente interne pentru protecţia mediului, domeniile de mediu pentru care s-au înregistrat cele mai mari cheltuieli curente interne în anul 2023 sunt: gestionarea deşeurilor, cu 75,4%, gestionarea apelor reziduale, cu 9,4% şi protecţia şi asanarea solului şi a apelor subterane şi a apelor de suprafaţă, cu 5,8%.
„Analizând cheltuielile curente interne pentru protecţia mediului, în perioada 2013 – 2023, pe domenii de mediu, se observă că ponderea medie cea mai ridicată s-a înregistrat în domeniul gestionarea deşeurilor cu 70,4%, urmată de gestionarea apelor reziduale cu o medie 11,1% şi de alte domenii de mediu cu o medie de 8,2%”, precizează INS.
Din totalul investiţiilor pentru protecţia mediului, domeniile de mediu pentru care s-a investit cel mai mult în anul 2023 au fost: gestionarea apelor reziduale. Referitor la investiţiile pentru protecţia mediului, pentru perioada 2013 – 2023, pe domenii de mediu, ponderea medie cea mai mare a avut-o domeniul gestionarea apelor reziduale cu o medie de 48%, urmată de gestionarea deşeurilor cu 24,1%.
În anul 2023, pe domenii de mediu, cele mai mari investiţii au fost înregistrate de către producătorii nespecializaţi în domeniul gestionarea apelor reziduale (1,6 miliarde de lei), reprezentând 53,1% din investiţiile pentru protecţia mediului pentru acest domeniu de mediu şi 25,6% din totalul investiţiilor pentru protecţia mediului.
Anul trecut, pe regiuni de dezvoltare, cele mai mari investiţii pentru protecţia mediului au fost efectuate în regiunea Nord – Vest (29,3% din totalul investiţiilor), urmată de regiunea Centru (14,3% din totalul investiţiilor) şi de Sud – Muntenia (14,1%).
Cheltuielile curente interne pentru protecţia mediului cele mai însemnate au fost înregistrate în regiunea Sud-Muntenia şi au reprezentat 23,5% din totalul acestora, urmată de regiunea Vest (15,3%) şi de regiunea Bucureşti-Ilfov (14,8%).
În regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov au fost înregistrate cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului în domeniul gestionarea deşeurilor (3,1 miliarde lei preţuri curente),
urmate de cheltuielile regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia, tot în domeniul gestionarea deşeurilor (3 miliarde lei preţuri curente).
Potrivit INS, ivestiţiile includ cheltuielile efectuate pentru lucrări de construcţii, de instalaţii şi de montaj, pentru achiziţionarea de utilaje, mijloace de transport, alte cheltuieli destinate creării de noi mijloace fixe pentru dezvoltarea, modernizarea, reconstrucţia celor existente, cu scopul de protecţie a mediului. Ele includ, de asemenea, valoarea serviciilor legate de transferul de proprietăţi al mijloacelor fixe existente şi al terenurilor (taxe, materiale, comisioane, cheltuieli de transport, de încărcare – descărcare).
Cheltuielile curente interne însumează cheltuielile efectuate pentru operarea, repararea şi întreţinerea instalaţiilor şi utilajelor pentru protecţia mediului de către personalul întreprinderii. Ele includ salariile şi impozitele aferente şi cheltuielile materiale (materii prime, materiale, combustibili, energie, apă etc).
Sursă: Agerpres
Discussion about this post