Un colier cu diamante, despre care se crede că ar avea legătură cu scandalul care a grăbit căderea în dizgraţie, în secolul al XVIII-lea, al ultimei regine-consoartă a Franţei, Maria Antoaneta, s-a vândut miercuri la o licitaţie în Geneva pentru suma de 4,26 milioane de franci elveţieni (4,81 de milioane de dolari), informează Reuters.
Scos la vânzare de un colecţionar asiatic privat, colierul, care datează din perioada georgiană şi conţine diamante de 300 de carate, a fost adjudecat pentru o sumă mai mare decât cea estimată la finalul unei licitaţii îndelung disputate. Bijuteria a fost evaluată anterior la o sumă de până la 2 milioane de franci, potrivit Sotheby’s.
”A fost o noapte electrică”, a spus Andres White Correal, un specialist în bijuterii din cadrul Sotheby’s, după ce colierul a fost vândut unei cumpărătoare a cărei identitate nu a fost dezvăluită.
Sotheby’s a spus luna aceasta că o parte dintre diamante ar putea proveni dintr-un colier care a contribuit la căderea în dizgraţie a Mariei Antoaneta, membră a familiei regale austriece şi soţia regelui francez Ludovic al XVI-lea.
Ambii au fost ghilotinaţi în 1793 în timpul Revoluţiei Franceze.
Bijuteriile respective s-au aflat în centrul unui scandal din 1785, cunoscut sub denumirea ”Afacerea Colierul Reginei”, când o aristocrată care avea nevoie de bani, Jeanne de la Motte, s-a dat drept regina Franţei şi a achiziţionat colierul în numele suveranei, fără să plătească.
Un proces ulterior a hotărât că regina era nevinovată, dar nu a reuşit să-i diminueze notorietatea pentru comportamentul său extravagant, ceea ce a alimentat Revoluţia şi înlăturarea monarhiei franceze.
Diamantele şi colierul original, confecţionat în anii 1770, au fost ulterior vândute pe bucăţi pe piaţa neagră aşa că sunt aproape imposibil de localizat. Cu toate acestea, unii experţi spun că vârsta şi calitatea diamantelor sunt indicii ale provenienţei lor.
Colierul, care seamănă cu o eşarfă, poate fi purtat deschis sau înnodat în faţă. Bijuteria s-a aflat în proprietatea marchizilor de Anglesey, o familiei aristocrată anglo-galeză, ai cărei membri l-au purtat la încoronarea regelui George al VI-lea în 1937 şi a reginei Elisabeta a II-a în 1953.
Andres White Correal a spus că persoana care a achiziţionat colierul era ”în extaz”.
Discussion about this post