Un tânăr de 26 de ani din Tulcea și-a ucis unchiul, după ce l-a lovit de repetate ori în zona capului. După ce l-a văzut la pământ, fără suflare, criminalul a încercat să-și acopere urmele și a ascuns cadavrul.
„La data de 27 noiembrie a.c, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, în baza cercetărilor și investigațiilor specifice efectuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, au identificat un tânăr de 26 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, acesta fiind reținut de către procurori pentru 24 de ore”, transmite IPJ Tulcea.
La sfârșitul lunii noiembrie 2023 , pe fondul unui conflict spontan, bărbatul de 26 de ani i-ar fi aplicat mai multe lovituri în zona capului cu un obiect dur, unchiului său, un bărbat de 53 de ani, acesta decedând în urma loviturilor.
Victima a fost dată dispărută de către familie abia după un an de zile.
„La data de 28 octombrie 2024, polițiștii au fost sesizați de către fratele victimei cu privire la faptul că bărbatul de 53 de ani a dispărut de la domiciliul său din localitatea Casimcea, din luna noiembrie 2023, și nu a mai revenit”, precizează IPJ Tulcea.
Totodată, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul cercetat, ar fi transportat cadavrul unchiului său în localitatea Călugăreni din județul Constanța, unde l-ar fi ascuns în zona unor țevi destinate irigațiilor agricole.
Ulterior, la data de 3 noiembrie 2024, în zona unde a fost abandonat cadavrul bărbatului, au fost identificate, în localitatea Călugăreni, rămășițe umane, în cauză efectuându-se expertize genetice judiciare.
Ieri, 28 noiembrie 2024, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile.
Discussion about this post