Betonarea și defrișarea sunt boli grave de care suferă Constanța, maladii ce afectează părți mari din orașul nostru. În urmă cu ceva timp vă anunțam că proprietarii unui bloc de pe Strada Napoli din cartierul Tomis Plus au betonat spațiul verde ca să facă locuri de parcare, șase în plus, pentru a face imobilul mai ofertant în ochii clienților. În fapt, spațiul respectiv aparține de drept primăriei și nu este destinat parcărilor.
Anumiți localnici au sesizat autoritatea locală, iar Poliția Locală a venit în teren și a pus în vedere actualilor proprietarilor care beneficiază de locurile de parcare să îndrepte situația, mai pe românește, să spargă betonul și să refacă spațiul verde. Afaceriștii nu s-au conformat și astfel Poliția Locală s-a întors la fața locului. În cele din urmă, Primăria Constanța a trimis în judecată persoanele respective.
După mai multe tărăgănări, în absurdul birocratic-administrativ românesc, instanța de judecată a venit cu o hotărâre definitivă, ce impune readucerea la stadiul inițial, deci, iarba trebuie să-și ia locul de drept, în locul betonului.
Iată ce ne spune un vecin din cartier, despre atitudinea „betonatorilor”:
„La momentul acela, i-am întrebat de ce scot gazonul, și m-au luat la mișto. Le-am făcut sesizare la Poliția Locală care i-a amendat și i-a obligat să aducă terenul la forma inițială. Ei nu au făcut asta, iar primăria i-a dat în judecată ca să desființeze locurile de parcare și să facă spațiu verde la loc. Au pierdut procesul cu primăria, pe fond. Apoi au făcut recurs pe care l-au pierdut definitiv.”, explică omul datorită căruia spațiul gri va redeveni verde.
Vom monitoriza din acest moment când, cum și dacă se vor conforma proprietarii acuzați. Trebuie să menționăm și faptul că în eventualitatea în care persoanele respective nu refac spațiul verde, pe banii lor, o va face primăria și va cere de la respectivii suma tot pe calea instanței.
Tăierea de copaci și betonarea puținului verde rămas sunt probleme importante ale orașului nostru, situații pentru care am alocat spațiu editorial consistent, zeci de articole și asta vom face și în viitor. Este un demers pentru protejarea naturii și a sănătății constănțenilor.
Și faptul că autoritatea locală întinde gazon, fără să contribuie la formarea unor oaze reale de verdeață este o altă problemă, dar una de tratat în alt material.
Discussion about this post