Televiziunea Română (TVR) a confirmat că nu va participa nici în 2025 la concursul Eurovision Song Contest, marcând al doilea an consecutiv de absență. Evenimentul din 2025 se va desfășura în luna mai, în orașul Basel, Elveția, și va reuni 38 de țări, inclusiv cei 37 de participanți din 2024 și Muntenegru, care revine în competiție.
Concursul este organizat de Elveția, după victoria lui Nemo la Malmö 2024, cu melodia The Code.
Anul trecut, TVR a motivat lipsa participării pe baza unor constrângeri financiare care nu permit garantarea standardelor din ce în ce mai ridicate ale concursului internațional.
„Constrângerile financiare şi dorinţa de a reprezenta România la un nivel performant sunt motivele pentru care Consiliul de Administrație (CA) a decis ca TVR să nu participe la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest (ESC). Hotărârea a fost luată în ședința de astăzi, 25 ianuarie, cu 5 voturi ‘pentru’, 4 ‘abţineri’ şi 4 ‘împotrivă’. Tot astăzi, Consiliul de Administraţie a aprobat bugetul SRTv pentru 2024, care nu conține suficiente fonduri pentru a garanta participarea României conform standardelor tot mai ridicate ale concursului internațional”, a comunicat TVR la începutul anului trecut.
Cele două semifinale ale Eurovision 2025 vor avea loc pe 13 și 15 mai, iar finala este programată pentru 17 mai.
Iată cele 38 de țări care vor participa la Eurovision, în 2025:
Discussion about this post