luni, aprilie 21, 2025

Știrile din lumea ta!

Calendarul electoral pentru alegerile locale parțiale, adoptat. Vor fi alegeri și într-o localitate din județul Constanța

Guvernul a adoptat astăzi hotărârea privind calendarul electoral pentru alegerile locale parţiale din 4 mai. 

Vor avea loc şi alegeri locale parţiale. S-a stabilit calendarul electoral şi pentru aceste scrutine în 17 circumscripţii electorale şi pentru preşedintele Consiliului Judeţean Bihor – data 4 mai 2025 şi avem următorul calendar: 8 aprilie – data la care poate începe depunerea candidaturilor pentru funcţia de primar, iar 9 aprilie – data de la care poate începe depunerea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor. Candidaturile pentru alegerile locale parţiale pot fi depuse până pe 14 aprilie 2025. Campania electorală va începe cu 15 zile înaintea alegerilor, respectiv în data de 19 aprilie, şi se va încheia în data de 3 mai 2025, ora 7,00. Votul se va desfăşura în data 4 mai. Un eventual al doilea tur de scrutin pentru preşedinţia Consiliului Judeţean va fi pe 18 mai, orele sunt aceleaşi – 7,00 – 21,00„, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. 

El a amintit că, pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, se vor alege primarii din: municipiul Zalău, judeţul Sălaj; oraşul Buşteni, judeţul Prahova; oraşul Ulmeni, judeţul Maramureş; oraşul Oţelul Roşu şi comuna Lăpuşnicel din judeţul Caraş-Severin; comunele Căbeşti şi Rieni din judeţul Bihor; comunele Avrameni şi Coşula din judeţul Botoşani; comuna Valea Ierii din judeţul Cluj; comuna Limanu din judeţul Constanţa; comuna Gura Ocniţei din judeţul Dâmboviţa; comuna Buturugeni din judeţul Giurgiu; comuna Heleşteni din judeţul Iaşi; comuna Iancu Jianu şi comuna Mihăileşti din judeţul Olt; şi comuna Drăgăneşti-Vlaşca din judeţul Teleorman. 

Sursa: Agerpres 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal