Ghid de călătorie pentru cei care vor să ajungă pe Muntele Athos

Credinţă, istorie, cunoaştere, smerenie, rugăciune, natură, frumuseţe, linişte – asta înseamnă Muntele Athos pentru cei care ajung acolo, dar şi pentru cei care aspiră să vadă, măcar o dată în viaţă, Grădina Maicii Domnului, cum este supranumit acest loc încărcat de istorie şi de spiritualitate. 

Sfântul Munte este considerat de creştinii ortodocşi un spaţiu sacru în care liniştea exterioară se îmbină cu cea interioară. Peninsula din nord-estul Greciei reprezintă unul dintre cele mai mari puncte de atracţie pentru creştinii ortodocşi din lume în general şi din România în special. 

Un loc destinat exclusiv bărbaţilor

Pe Muntele Athos se află 20 de mănăstiri ortodoxe, 12 schituri, dintre care două sunt româneşti, dar şi numeroase chilii unde trăiesc peste 1.500 de monahi. Parte integrantă a Patrimoniului Mondial UNESCO din 1988, Muntele Athos este accesibil exclusiv bărbaţilor, femeile având interdicţia nu doar a călca pe munte, ci şi de a se apropia el la o distanţă mai mică de 500 de metri. 

„Grădina Maicii Domnului” funcţionează ca o republică monahală. Are o lungime de 60 km şi o lăţime între opt şi 12 km, însumând aproximativ 360 km pătraţi.

Se spune că Fecioara Maria împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul călătoreau cu o corabie spre Cipru pentru a-l întâlni pe Lazăr, cel înviat de Iisus Hristos din morţi, devenit apoi episcop. O furtună neaşteptată a împins însă corabia lângă Muntele Athos. Acolo, Maica Domnului s-a odihnit o vreme, şi cucerită fiind de frumuseţea locului, l-a rugat pe Fiul ei să-i dăruiască acest munte. Aceasta este povestea numelui de „Grădina Maicii Domnului”, dată Muntelui Athos.

„După înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la Cer, Sfinţii Apostoli, împreună cu Maica Domnului, au aruncat sorţi să vadă ce parte a pământului i se va încredinţa pentru propovăduirea Evangheliei. Sorţii Maicii Domnului au căzut să meargă pe pământul Ivirului, care acum se numeşte Gruzia sau Georgia de astăzi. Preasfânta s-a bucurat şi se pregătea pentru plecare, dar i s-a arătat îngerul Domnului şi i s-a zis să nu se depărteze de Ierusalim, că ţara care a căzut se va lumina mai târziu, iar acum să primească îngrijirea altui pământ pe care i-l va arăta Domnul. Astfel, Maica Domnului a rămas în Ierusalim, în casa preaiubitului ucenic al Domnului, Sfântul Apostol Ioan. Plecarea ei a fost în felul următor: Lazăr, care a fost înviat de Mântuitorul Iisus Hristos în a patra zi, se afla în insula Cipru, unde fusese hirotonit episcop de Sfântul Apostol Varnava. Fiind în Cipru, a dorit din tot sufletul să o vadă pe Maica Domnului, dar ezita să meargă în Ierusalim, ferindu-se de ura evreilor, care căutau să îl omoare. Aşa că i-a scris Preasfintei Fecioare, rugând-o să vină Ea în insula Cipru. Maica Domnului a răspuns că va veni, dar a cerut o corabie. Când Maica Domnului împreună cu Sfântul Apostol Ioan călătoreau spre insula Cipru, din rânduiala lui Dumnezeu s-a ridicat o furtună pe mare şi corabia a fost dusă în apropierea Muntelui Athosului. Văzând frumuseţea locului, Preasfânta Fecioară a cerut Fiului Ei să îi dăruiască acest munte, ca să îl aibă ca moştenire. Atunci s-a auzit un glas zicând: ‘Primeşte acest loc ca moştenire şi în el îşi vor afla scăparea toţi cei care vor să se mântuiască’ „, explică tânărul băcăuan Ionuţ Stoleriu, ghid pe Muntele Athos. 

Potrivit acestuia, actualele graniţe ale Muntelui Athos datează din anul 943. Atunci a fost construită şi Marea Lavră, prima mănăstire de pe Sfântul Munte, care şi astăzi este cel mai important locaş al peninsulei.

„Au fost perioade în care Sfântul Munte a cunoscut o mare înflorire. Începând cu primele decenii ale secolului al IX-lea, monahismul aghiorit intră într-o nouă fază. Muntele Athos îşi dobândeşte caracterul său exclusiv monahal, cu graniţe bine determinate, cu organizare administrativă proprie şi cu capitala la Kareia. În secolul al IX-lea au trăit în Sfântul Munte două mari personalităţi, Sfântul Petru Athonitul, considerat unul dintre cei mai mari pustnici, şi Sfântul Iftimie din Tesalonic, care a întemeiat o lavră monahală la mijlocul secolului al IX-lea. O altă mare personalitate a Sfântului Munte, care a pus bazele vieţii de obşte şi a zidit Mănăstirea Marea Lavră a fost Sfântul Atanasie Athonitul. Primul sigiliul împărătesc datează din 893, din care reiese strădania monahilor athoniţi de a-şi asigura caracterul monahal al peninsulei. În anul 943, graniţele Sfântului Munte sunt fixate definitiv, prin hotărâre împărătească, ele rămânând aceleaşi până astăzi„, a precizat Ionuţ Stoleriu.  

Pentru preoţii şi monahii din România, Muntele Athos este o permanentă atracţie. Deşi accesul în „Grădina Maicii Domnului” nu este deloc facil, numeroşi preoţi şi călugări români fac eforturi pentru a ajunge la mănăstirile şi schiturile din peninsulă. Stareţul Mănăstirii Coşula, Calinic Chirvase, explică de ce: „trăirea deosebită” pe care o au cei care vin la Athos.

„Eu nu zic că Maica Domnului nu este peste tot, dar eu zic că în special acest loc este ocrotit de Maica Domnului. Aici este foarte multă linişte, este foarte multă rugăciune. Sunt foarte multe icoane făcătoare de minuni. Este greu de ajuns, dar nu imposibil. Este o trăire deosebită pe Sfântul Munte. Din cauza asta este multă rugăciune, dar şi multă pace şi linişte sufletească„, a declarat, pentru Agerpres, stareţul Calinic Chirvase. 

Mănăstirile de pe Muntele Athos 

Din cele 20 de mănăstiri care se află pe Muntele Athos, 17 sunt greceşti, Mănăstirea Hilandar este sârbă, Mănăstirea Zografu este bulgărească, iar Mănăstirea Sfântul Pantelimon este rusă. Tot aici se regăsesc şi două schituri româneşti, respectiv Schitul Prodromu şi Schitul Sfântul Nicolae, unde se află doar călugări români. 

Cele 17 de mănăstiri greceşti sunt: Marea Lavră, Mănăstirea Vatopedu, Mănăstirea Iviron, Mănăstirea Dionisiu, Mănăstirea Cutlumuş, Mănăstirea Pantocrator, Mănăstirea Xiropotamu, Mănăstirea Dohiariu, Mănăstirea Caracalu, Mănăstirea Filoteu, Mănăstirea Simonos Petras, Mănăstirea Sfântului Pavel, Mănăstirea Stavronichita, Mănăstirea Xenofont, Mănăstirea Grigoriu, Mănăstirea Esfigmenu, Mănăstirea Constamonitu.

Potrivit legilor Muntelui Athos, numărul mănăstirilor nu poate fi depăşit. Acestora li se adaugă, însă, şi Biserica Protaton din capitala Republicii Monahale, Kareia. 

Accesul pe Muntele Athos 

Accesul la Muntele Athos este foarte strict. Femeilor li se aplică legea Avaton, termen provenit din cuvântul grecesc „neumblat”, care le interzice acestora accesul pe Sfântul Munte. 

Cei care doresc să vină la Athos trebuie să treacă pe la Biroul Pelerinilor, aflat în Ouranoupoli, staţiune-port din nord-estul Greciei, la aproximativ 750 de kilometri de Bucureşti şi 140 kilometri de Salonic. De aici se obţine diamonitirionul, adică permisul de şedere în Sfântul Munte Athos, acordat pe baza unei invitaţii de la călugării de pe Athos. Pentru documentul de acces în Republica Monastică, fiecare pelerin trebuie să plătească 25 de euro. 

După obţinerea „vizei”, credincioşii trebuie să se îmbarce pe un feribot cu destinaţia Muntele Athos. Biletul costă 20 de euro, iar călătoria prin Marea Egee durează până la două ore, în funcţie de punctul de debarcare al pelerinilor. Feribotul pleacă din Ouranopoli şi are ca destinaţie mănăstirile Zografu, Dohiariu, Xenofont, Sfântul Pantelimon şi, în cele din urmă, portul Daphni. 

În portul Daphni aşteaptă autobuzele care vor duce pelerinii până în capitala Kareia. Odată ajunşi în Kareia, pelerinii pot lua microbuze spre diverse mănăstiri.

Pe Sfântul Munte nu se poate ajunge cu maşina, iar numărul persoanelor care pot intra zilnic este limitat la maximum 100 de vizitatori ortodocşi şi 10 non-ortodocşi. 

Sursa: Agerpres