joi, ianuarie 22, 2026

Știrile din lumea ta!

IGSU cumpără autospeciale pentru intervenții la inundații. Sunt alocate peste 74 de milioane de euro, fonduri europene

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă licitaţie pentru 20 – 40 de autospeciale în vederea intervenţiilor în caz de inundaţii. Valoarea totală estimată a acordului cadru este de 74.458.361 de euro.

În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va avea o pondere de 50%, iar garanţia extinsă va fi punctată cu 20% (perioada de garanţie a autospecialei va fi de minim 3 ani). Debitul grupului de pompare va reprezenta 15% (minim 1.200 m.c/oră, la o presiune de minim 12 bari), iar înălţimea de pompare va constitui 15% (diferenţa de nivel de la nivelul grupului de pompare la înălţimea maximă de refulare).

Achiziţia va fi finanţată prin fonduri europene. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 9 aprilie.

Inundaţiile sunt fenomene naturale care nu pot fi prevenite. Cu toate acestea, unele activităţi umane (cum ar fi numărul tot mai mare de aşezări umane şi de bunuri economice aflate în zone inundabile, precum şi reducerea capacităţii de retenţie naturală a apei prin exploatarea terenurilor) şi schimbările climatice contribuie la creşterea probabilităţii survenirii inundaţiilor şi a impactului negativ al acestora. Astfel, se vizează reducerea consecinţelor negative ca urmare a inundaţiilor, în special pentru sănătatea şi viaţa persoanelor, mediu, patrimoniu cultural, activitatea economică şi infrastructura asociată cu inundaţiile, prin achiziţionarea unor autospeciale pentru intervenţiile la inundaţii„, prevede caietul de sarcini.

Pentru fiecare produs ce urmează a fi recepţionat, contractantul va asigura pregătirea a minim cinci persoane nominalizate de autoritatea contractantă. 

Sursa: Agerpres 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal