S-a dat alarma, la școala din localitatea Cuza-Vodă. La fața locului au fost trimiși pompierii, după ce a fost semnalat “miros persistent” în clădire.
Cei 260 de elevi și cele 15 cadre didactice au ieșit fără ajutor din clădire. Trei profesori și cinci elevi au fost asistați medical la fața locului.

Cel mai probabil, din primele date, de vină ar fi, se pare, produsele de curățenie.
Pentru a elimina orice suspiciune, la unitatea școlară au fost mobilizate patru autospeciale de la ISU, inclusiv o ambulanță SMURD și un echipaj CBRN.
UPDATE:
Cinci elevi au fost transportați la spital, cu atac de panică și dureri de burtă. La spital a ajuns și un cadru didactic, care prezenta însă și alte afecțiuni medicale.
UPDATE:
“În urma măsurătorilor CBRN s-au înregistrat valori pozitive de acid clorhidric provenit de la soluția de curățenie folosită pentru igienizarea încăperilor”, a transmis ISU Constanța.
În acest context, cursurile de după-amiază au fost suspendate, pentru aerisirea sălilor de clasă.
Sursa foto: ISU Constanța






