Viitorii miri din Constanța și nu numai au un motiv de bucurie: Târgul de Nunți 2025 își deschide porțile vineri, 14 martie, la ora 10:30, la Pavilionul Expozițional Constanța. Evenimentul, organizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA), se desfășoară până duminică, 16 martie, și aduce în același loc furnizori de top și specialiști din industria nunților.
Fie că ești în căutarea rochiei de mireasă perfecte, unui costum elegant pentru mire, decorațiunilor care să creeze un decor de vis sau a celor mai bune servicii foto-video, târgul este locul ideal pentru a descoperi cele mai noi tendințe și oferte exclusive.
Vizitatorii vor putea explora:
- Rochii de mireasă și costume de ceremonie
- Aranjamente florale și invitații personalizate
- Servicii de înfrumusețare pentru mirese
- Pachete speciale pentru locații și organizare de evenimente
- Recuzită și decorațiuni spectaculoase
- Momente artistice și muzică live pentru nunta perfectă
Unul dintre cele mai așteptate momente ale târgului este Marea Tombolă, la care vizitatorii sunt înscriși automat. Printre cele 40 de premii puse la bătaie, se numără:
- Marele Premiu – o rochie de mireasă unicat
- Ținută completă pentru mire
- Bijuterii cu reduceri de până la 25%
- Vouchere cu reduceri de 50% la rochii de mireasă
- Discounturi pentru organizarea nunții și servicii premium
- Cine romantice și decoruri speciale pentru eveniment
Extragerea Marelui Premiu va avea loc duminică, 16 martie, la ora 14:00 și va fi transmisă live pe Facebook.
Un moment inedit al târgului este „Wedding Hour – căsătorie de o zi!”, unde cuplurile vor avea ocazia să experimenteze emoția unui „DA” simbolic, într-o ceremonie organizată special pentru acest eveniment. Cei care participă vor primi și un certificat de „căsătorie” valabil pentru o zi.
În plus, pentru cei care își doresc un moment deosebit la nuntă, o școală de dans va prezenta un spectacol dedicat „Dansului Mirilor”, iar viitorii miri vor putea afla mai multe despre lecțiile și pachetele disponibile pentru a face un debut spectaculos pe ringul de dans în ziua cea mare.
Târgul va fi deschis Vineri, 14 martie – Sâmbătă, 15 martie: 10:00 – 18:00; Duminică, 16 martie: 10:00 – 16:00.
Prețul biletului de acces este de 10 lei.






