Un pieton a ajuns în această seară la spital după ce a fost lovit de o mașină în cartierul Tomis Plus din Municipiul Constanța, la intersecția străzilor Napoli cu Oslo.
Imediat după primirea apelului la numărul unic de urgență 112, la fața locului s-a deplasat o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Fripis, care i-a acordat primele îngrijiri și au transportat victim la spital.
Aproape în același timp cu accidentul din Tomis Plus, la numai câțiva kilometri, la intrare în orașul Ovidiu, o altă tânără a fost lovită de o mașină.
Martorii spun că șoferul circula cu viteză foarte mare, motiv pentru care nu a mai putut evita impactul. Polițiștii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală și în acest caz pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs nefericitul eveniment.






