duminică, octombrie 26, 2025

Știrile din lumea ta!

Lucrările la noul CET al Constanței avansează: stadiu fizic de 14%, obiectiv de 85% până la finalul anului

Lucrările la noua centrală de producere a energiei termice în cogenerare se desfășoară în ritm susținut.

Managerul de proiect a anunțat că, în prezent, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 14%, iar până la sfârșitul acestui an se estimează atingerea unui progres de 85%. „Lucrările le-am început anul acesta. Autorizația am primit-o chiar în decembrie, înainte de sărbători. A fost un cadou frumos de la Primăria Constanța. Avem un efectiv de 53 de muncitori”, a precizat acesta.

Printre oficialii prezenți la astăzi la Constanța, pe șantierul noii centrale de producere a energiei termice s-au numărat președintele ANRE, George Niculescu, și secretarul de stat în Ministerul Energiei, Constantin Saragea. Aceștia au subliniat importanța strategică a proiectului pentru oraș și pentru sistemul energetic local.

„ANRE va aviza prețul pentru energia ce va fi produsă de această centrală. La finalizarea lucrărilor, vom autoriza și începerea producției. Sunt bucuros, ca constănțean, să văd cum evoluează acest proiect”, a spus George Niculescu.

Secretarul de stat Constantin Saragea a adăugat că Primăria Constanța nu se oprește aici. „Mai avem și alte proiecte în lucru, printre care reabilitarea rețelei de termoficare – un proiect de 50 de milioane de euro – și în curând vom semna documentele pentru un alt proiect destinat autoconsumului pentru instituțiile publice și școli.”

Proiectul noului CET este finanțat prin PNRR și are o valoare totală de peste 742 de milioane de lei. La final, centrala va putea funcționa și cu hidrogen verde, ceea ce înseamnă un pas important către tranziția energetică și o factură mai mică pentru constănțeni.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal