Consiliul Județean (CJ) Constanța anunță achiziția a 30 de microbuze electrice, destinate transportului elevilor din mediul rural și din zonele greu accesibile ale județului. Primul a fost livrat astăzi.
Contractul are o valoare de peste 24 milioane lei, fără TVA.
“Inițiativa face parte dintr-un proiect amplu de modernizare a infrastructurii de transport public și de reducere a amprentei de carbon, contribuind totodată la îmbunătățirea accesului la educație pentru elevii din comunitățile izolate”, precizează CJ Constanța.
Într-o primă etapă vor beneficia de microbuze următoarele 25 de localități eligibile de pe raza județului Constanța: Deleni, Crucea, Adamclisi, Ostrov, Albești, Pantelimon, Lipnița, Comana, Băneasa, Horia, Ciobanu, Mihai Viteazu, Gârliciu, Castelu, Săcele, Seimeni, Ion Corvin, Poarta Albă, Cobadin, Cogealac, Chirnogeni, Cuza Vodă, Mircea Vodă, Ciocîrlia și Limanu. În cel mai scurt timp vor fi incluse alte cinci localități, respectiv: Saligny, Saraiu, Grădina, Hârșova și Bărăganu.
Sursa foto: captura video Facebook – Florin Mitroi