Sâmbăta Mare e poate cea mai ciudată dintre toate. Nu e nici durerea din Vinerea Mare, nici bucuria Duminicii. E o așteptare.
Un timp suspendat. Un timp între.
Este, în fond, ziua care seamănă cel mai mult cu viața noastră: între ceea ce a fost și ceea ce va fi, între întuneric și lumină, între teamă și încredere.
În tăcerea acestei zile, oamenii pregătesc bucate, dar sufletul se pregătește altfel – prin speranță.
Pentru că, uneori, credința nu înseamnă certitudine. Ci înseamnă să stai, să rabzi, să crezi că lumina va veni.
