Farul Constanța a ratat și ultima șansă de a mai câștiga un trofeu în acest sezon după ce a fost învinsă în această seară de CFR Cluj în semifinalele Cupei României la fotbal.
Prima repriză a partidei a debutat extrem de prost pentru „marinari“, care au primit gol după doar 53 de secunde de la fluierul de start, după reușita lui Daniel Graovac.
Ardelenii au controlat jocul până în minutul 36 al partidei, atunci când Alibec a adus egalarea pentru Farul după un super gol reușit din semifoarfecă.
Egalitatea a durat însă numai 6 minute, pentru că CFR a revenit în avantaj în minutul 42, prin golul marcat de Aly Abeid. Peste doar 3 minute, Louis Munteanu duce scorul la 3-1, cu un gol marcat printre picioarele portarului Ducan.
La doar 5 minute de la reluarea jocului, în minutul 50, Emerllahu și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor după o acține superbă de atac a jucătorilor lui Dan Petrescu și a dus astfel scorul la 4-1 pentru CFR.
Ultima acțiune importantă a meciului s-a petrecut în minutul 83, atunci când Ciprian Deac a înscris, dar arbitrul a anulat golul în urma analizei VAR pentru un fault comis înainte de gol de Virgiliu Postolachi.
S-a încheiat 4-1 pentru CFR Cluj, care s-a calificat fără probleme în finala Cupei României, acolo unde o va înfrunta pe FC Hermannstadt.
De partea cealaltă, pentru Farul Constanța singura misiune rămasă pentru finalul acestui final de sezon va fi salvarea de la retrogradare și terminarea pe o poziție care să o mențină în cursa pentru un loc în cupele europene.






