2.448 de jucării care aveau denumirea și/sau însemnele unor mărci protejate, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, au fost descoperite de polițiști în Portul Constanța, în urma unui control.
Marfa era adusă din China și urma să ajungă în Republica Moldova.
Conform documentelor vamale, bunurile ar fi constat în 281 de colete ce conțineau diferite tipuri de jucării. În urma verificărilor, au fost descoperite 25 de colete cu produse neconforme.


„Poliţiştii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998„, a precizat IPJ Constanța.
Mărfurile, în valoare de aproximativ 96.000 de lei, au fost confiscate.