Un nou caz de violență juvenilă a stârnit un val de reacții în mediul online, după ce o adolescentă de 14 ani a fost agresată fizic de trei fete cu vârste de 21, 17 și 16 ani în localitatea constănțeană Băneasa. Incidentul a fost relatat de familia victimei, care a făcut publice imagini și mesaje prin care cere sprijinul autorităților și al opiniei publice.
Potrivit celor declarate, victima a suferit multiple lovituri, iar situația este cu atât mai gravă cu cât, după agresiune, familia susține că a primit amenințări privind o posibilă nouă atacare, de această dată asupra surorii fetei bătute.
Mai mult decât atât, într-una dintre filmări, se vede cum fata agresată este scoasă cu forța din portbagajul unei mașini.
Mai grav este însă faptul că la întreaga scenă asistă și mai mulți tineri, care privesc de pe margine fără să intervină în vreun moment pentru a o salva pe adolescent de 14 ani.
Situația readuce în atenție fenomenul îngrijorător al violenței în rândul tinerilor și nevoia unor intervenții ferme din partea instituțiilor statului.
Incidentul a intrat în această seară și în atenția polițiștilor constănțeni, care au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au petrecut lucrurile.
„La data de 16 mai a.c., în jurul orei 22.50, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, de 21 de ani, cu privire la faptul că sora acesteia ar fi avut un conflict verbal cu mai multe persoane, în centrul localității Rariștea. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat 5 tinere, care au declarat faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, și-ar fi adresat reciproc cuvinte și expresii jignitoare. În urma verificărilor, două dintre tinere, de 15, respectiv 21 de ani, au fost sancționate contravențional conform Legii 61/1991R.
La momentul respectiv, niciuna dintre persoanele implicate nu a declarat existența vreunei agresiuni fizice. La data de 19 mai a.c., în urma apariției imaginilor în mediul online, polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Băneasa s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În continuarea cercetărilor, în cursul serii trecute, polițiștii au stabilit faptul că două minore, de 14, respectiv 16 ani, ar fi fost agresate fizic de către 3 tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 21 de ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu produse anterior.
Ambelor minore le-a fost adus la cunoștință faptul că pot solicita ordin de protecție, refuzând acest lucru. Menționăm că, anterior acestei sesizări, la nivelul Secției 1 Rurală Băneasa nu au mai fost înregistrate sesizări referitoare la persoanele în cauză“, a transmis IPJ Constanța în această seară, prin intermediul unui comunicat de presă.