Omul cu ochiul ager, încălțat în adidași, cu telefonul în mână și pe teren – specia care lipsește din administrația locală

Fiecare primărie din țara asta are specialiști pe hârtie. Șefi de servicii, compartimente, direcții. Organigrame frumos colorate, proiecte scrise cu fonturi elegante. Dar, culmea, nu are acel om simplu și esențial: „observatorul de teren”. Nu, nu vorbim despre vreun inspector trimiș de sus, ci despre omul care vede tot – gura lumii ar zice că e „ca babeta de la geam”, doar că plătită și cu un rost clar.

Un canal fără capac? Ar fi semnalat înainte să cadă cineva în el. O groapă apărută peste noapte? Notată, pozată, trimisă către echipa de asfaltare. Un bec ars pe stradă? În 24 de ore, înlocuit. O bancă ruptă în parc, un coș de gunoi răsturnat, o creangă care-ți zgârie parbrizul? Toate ar intra într-un circuit firesc al reparației, dacă cineva le-ar observa la timp.

Dar n-avem acel „cineva”. Avem, în schimb, nenumărate plângeri de la cetățeni și reacții întârziate. Pentru că primăriile, în ciuda a mii de angajați, nu ies din birou. Iar orașul nu trăiește în hârtii sau în PowerPoint-uri. Trăiește pe străzi.

Omul acesta, pe care orice primar inspirat ar trebui să-l angajeze, n-are nevoie de titulaturi prețioase. Poate fi fost muncitor, paznic, tehnician, chiar și pensionar activ. Ce trebuie să aibă? Ochii deschiși, simțul civic bine reglat și un telefon cu cameră bună. Să umble pe jos, să observe ce nu merge, să raporteze. Iar apoi, să existe și cineva care chiar face ceva cu sesizările respective.

Cu o echipă de reacție rapidă și un „ochi de teren” prin cartiere, orașele ar merge mai bine. Poate nu spectaculos, dar vizibil mai bine. Fără scandaluri, fără breaking news cu bătrâni care-și rup picioarele în gropi sau copii accidentați în parcuri vandalizate.

Adevărul e că ne trebuie mai puțină birocrație și mai mult bun-simț operațional. Nu strategii pe cinci ani, ci ochi și picioare pe stradă, în fiecare zi. Și da, acel om ar fi poate cel mai valoros din toată administrația.

Dar până îl angajează cineva, să continuăm să postăm pe Facebook și să dăm tag primăriei. Poate, într-o zi, algoritmul va face ce nu face administrația: va reacționa.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal