Ședință CSAT: Evaziunea fiscală este considerată o amenințare majoră la adresa securității economice

În această după amiază a avut loc la Palatul Cotroceni ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, convocată de președintele Nicușor Dan, conform programului oficial al Administrației Prezidențiale.

La finalul reuniunii, Președinția a transmis printr-un comunicat că evaziunea fiscală continuă să reprezinte o vulnerabilitate majoră care afectează bugetul de stat, limitează capacitatea instituțiilor de a furniza servicii publice de calitate și generează inechitate între contribuabili.

Consiliul a decis că este necesară o abordare fermă și coordonată din partea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu pentru identificarea și destructurarea rețelelor de evaziune și fraudă fiscală. Printre măsurile urgente anunțate se numără intensificarea controalelor, accelerarea digitalizării sistemului fiscal și folosirea tuturor instrumentelor legale pentru recuperarea prejudiciilor aduse statului român.

Administrația Prezidențială a subliniat că succesul luptei împotriva evaziunii fiscale depinde de crearea unui cadru de reglementare clar și coerent, cu mecanisme concrete de intervenție și norme stricte de integritate profesională pentru angajații instituțiilor implicate.

Guvernul va adopta măsurile necesare pentru promovarea acestui cadru normativ, care va include și reglementări legate de răspunderea penală, menite să descurajeze atât comportamentul evazionist, cât și activitățile de facilitare.

În cadrul aceleiași ședințe, membrii CSAT au analizat și aprobat forțele armate ale României care vor putea participa la misiuni și operații în afara teritoriului național în anul 2026. De asemenea, au fost discutate evoluțiile conflictului din Ucraina, precum și situația de la Salina Praid.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal