Fostul președinte Ion Iliescu este în continuare internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, iar starea lui este stabilă, potrivit celor mai noi informații transmise astăzi, de reprezentanții unității medicale.
„Pacientul este conștient, stabil cardiovascular, respiră spontan, cu necesar suplimentar de oxigen. Se menține internarea în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de tratament și îngrijire medicală avansată sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare„, se arată în informarea spitalului.
Ion Iliescu are 95 de ani și, în această perioadă, în care a fost internat, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar.






