Comunitatea baschetului românesc este în doliu, după ce Răzvan Țârlea, un copil de doar 8 ani și jumătate, a decedat în urma gravului accident rutier produs pe Autostrada Soarelui, duminică, 22 iunie. Tânărul sportiv, legitimat la echipa Star Oradea, se afla în drumul spre Festivalul de Baby Baschet de la Costinești, alături de alți 21 de colegi și 6 adulți, când autocarul în care se aflau s-a răsturnat.
În urma accidentului, antrenorul echipei, Marius Coman, și-a pierdut viața pe loc, iar Răzvan a fost grav rănit, intrând în comă. După mai multe zile de luptă pentru viață, micuțul baschetbalist s-a stins, lăsând în urmă o durere profundă în inimile celor care l-au cunoscut.
Federația Română de Baschet a transmis un mesaj emoționant în memoria sa, descriindu-l pe Răzvan drept „un copil curajos, plin de lumină și speranță”, și a anunțat că, în semn de respect și omagiu, Festivalul Regional de Baby Baschet va purta de acum înainte numele lui Răzvan Țârlea.
„Răzvan nu a fost doar un copil pasionat de baschet, ci un simbol al voinței, al curajului și al inocenței. Ne plecăm capetele în fața unei dureri de neimaginat. Răzvan rămâne cu noi – în inimile noastre, în amintirile din sală, în emoția mingii care sare pe teren și în energia acelora care vor duce visul lui mai departe”, se arată în comunicatul Federației.
Răzvan Țârlea va fi comemorat nu doar prin numele competiției, ci și prin amintirea vie pe care a lăsat-o în comunitatea sportivă.






