Pe strada Ștefan cel Mare din Constanța, la numărul 93, între fațade renovate și vitrine moderne, stă un colț de memorie – magazinul „Lămâița”. Nu e greu să-l ratezi dacă nu știi ce cauți. Mic, cu geamuri joase și draperii modeste, locul pare încremenit într-un timp în care rochiile de mireasă se probau cu emoție și buchetele se alegeau cu sfială.
Pancarta de deasupra – „Lămâița – articole pentru nunți” – e scorojită, dar încă vizibilă. Scrisul cursiv, albastrul pal, rama de lemn mâncată de ploi, toate trădează o vechime de decenii. N-ai cum să nu te oprești o clipă în fața vitrinei, unde perdelele vechi stau ca niște cortine trase peste o scenă abandonată.
Pentru multe constănțence, „Lămâița” însemna un loc al începuturilor. Aici se cumpărau voaluri, mănuși, dantele, lumânări și tot ce era nevoie pentru o nuntă ca-n povești. Cu pași timizi și inima plină de visuri, mamele de azi intrau cândva înăuntru, însoțite de soacre emoționate sau prietene bune, căutând „ceva frumos pentru ziua cea mare”.
Astăzi, clădirea pare uitată de lume, dar în tăcerea ei stă un respect ciudat. Ca un album vechi pe care nu-l mai răsfoiești, dar nici nu-l arunci. Lămâița e un rest de oraș sentimental, un fragment din Constanța de altădată, pe care încă îl poți atinge – dacă știi să-l vezi.
Și cine știe? Poate că, într-o zi, cineva va reda acestui spațiu parfumul discret de nuntă și emoția primei rochii de mireasă cumpărate cu bănuți strânși la plic.
Până atunci, firma scorojită veghează discret pietonala și ne amintește că, în goana după nou, e bine să nu uităm ce ne-a fost drag.
