joi, februarie 26, 2026

Știrile din lumea ta!

Masca de pe bulevard: Constanța bifează (parțial) o premieră urbană

Într-un oraș în care construcțiile începute și neterminate au devenit parte din peisajul cotidian, o clădire de pe bulevardul Ferdinand din Constanța reușește să surprindă: e acoperită cu mash! Da, incredibil, dar adevărat — o imagine rară, demnă de bifat într-un catalog al urbanismului responsabil. Sau, mai corect spus, aproape responsabil.

Pentru că masca vizuală acoperă doar fațada principală, cea dinspre bulevard. Cea pe care o văd șoferii, trecătorii și, poate, autoritățile în trecere. Dar dacă te aventurezi pe laterale, decorul urban se schimbă radical: schelete de fier-beton ruginite și un gard improvizat, care pare mai degrabă ținut în loc de afișe vechi, graffiti și speranță colectivă.

Pe alocuri, tabla e îndoită sau lipsă cu totul, iar prin găurile din împrejmuire se pot zări gunoaie abandonate și o stare generală de părăsire. Totul supravegheat, desigur, de camere de luat vederi care par mai degrabă decorative decât funcționale.

Clădirea nu e o necunoscută în peisajul urban: în trecut a fost subiectul unor scandaluri, procese și conflicte cu vecinii. Astăzi, însă, stârnește o altă formă de revoltă: aceea a aparenței mincinoase.

Pentru că, deși legislația spune clar că toate șantierele și clădirile în construcție ar trebui îmbrăcate în mash, realitatea din teren e una pe jumătate aplicată. Iar în lipsa controalelor și sancțiunilor serioase din partea Poliției Locale, astfel de cazuri riscă să devină regula, nu excepția.

În Constanța anului 2025, mash-ul pare să devină o minune urbană. Una care, din păcate, se oprește la prima impresie.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal