Bărbat depistat cu un briceag într-o sală de jocuri din Mamaia

Un bărbat a ajuns în atenția autorităților, după ce jandarmii au descoperit aseară asupra lui un briceag cu dimensiune totală de 23 de centimetri. Individul era într-o sală de jocuri din Mamaia.

Pe timpul executării atribuțiilor de serviciu, pe raza stațiunii Mamaia, un echipaj al Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța a observat, în interiorul unei săli de jocuri de noroc, un bărbat care a manifestat un comportament suspect, încercând să evite contactul cu jandarmii„, a precizat Jandarmeria Mobilă Constanța.

Briceagul a fost depistat în urma unui control corporal preventiv.

Respectivul a fost condus la sediul secției de Poliție pentru continuarea procedurilor legale.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal