La doar câteva ore după ce un bărbat de 35 de ani și-a pierdut viața încercând să salveze doi copii din apa mării, un alt incident grav s-a produs pe litoral, de data aceasta în stațiunea Saturn, în zona punctului de prim ajutor. Ca și în cazul incidentul din stațiunea Jupiter, și aici este vorba despre un adult și doi copii, care au fost scoși din mare de către salvamari.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, se afla în stop cardio-respirator, iar echipele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, și în cazul acestuia medicii n-au mai putut face nimic și au constatat decesul.
La fața locului au intervenit senilata Saturn și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, cu două autospeciale de tip B și C.
Cei doi copii se află în afara oricărui pericol, în timp ce medicii luptă pentru a salva viața bărbatului.






