Comisarii Gărzii de Mediu Constanța au aplicat o sancțiune contravențională unei societăți din comuna Corbu, specializată în fabricarea cimentului, după ce au constatat mai multe nereguli în activitatea acesteia.
În urma verificărilor, inspectorii au descoperit că operatorul economic a depozitat materiile prime în alte zone decât cele prevăzute în autorizația de mediu și nu a notificat în prealabil autoritățile competente.
Pentru aceste abateri, societatea a fost amendată conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului.






