vineri, octombrie 3, 2025

Știrile din lumea ta!

Popularitatea lui Macron, la cel mai scăzut nivel de la venirea la putere (sondaj)

Popularitatea preşedintelui francez Emmanuel Macron a atins cel mai scăzut nivel de la venirea la putere în 2017, doar 17% dintre respondenţi fiind favorabili şefului statului, potrivit unui sondaj Ipsos publicat în „La Tribune de Dimanche”, informează EFE.

Popularitatea lui Emmanuel Macron scade puternic (-7 puncte procentuale faţă de iulie 2025) şi se situează la 17% opinii favorabile, ceea ce reprezintă cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată de la venirea sa la putere în 2017„, potrivit sondajului, realizat în 11 şi 12 septembrie.

Studiul evaluează, de asemenea, popularitatea lui Sebastien Lecornu, noul prim-ministru desemnat de Macron însuşi, pe fondul unei noi crize politice în urma căderii guvernului lui Francois Bayrou în Adunarea Naţională şi a tulburărilor sociale, reflectate în cel puţin două greve naţionale în această lună.

Sondajul Ipsos indică faptul că, pe de o parte, Lecornu este o figură politică necunoscută pentru mulţi respondenţi şi, pe de altă parte, are deja un indice ridicat de dezaprobare.

Astfel, 44% dintre respondenţi spun că nu îl cunosc suficient de bine pe fostul ministru al apărării (2022-2025), iar 40% au o opinie negativă despre noul şef al guvernului. Doar 16% îl aprobă.

Sondajul constată din nou că politicienii cei mai populari pentru a-l înlocui pe Macron ca preşedinte al Franţei în 2027 sunt liderii partidului de extremă dreapta Adunarea Naţională (RN): Jordan Bardella, cu 35% opinii favorabile, şi Marine Le Pen, cu 32%. 

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal