joi, octombrie 2, 2025

Știrile din lumea ta!

O nouă atenționare cod galben de vânt pentru Constanța

Codul galben emis de meteorologi se prelungește. Atenționarea emisă de ANM – inițial doar pentru ziua de azi – este valabilă acum până mâine seară, la ora 21:00. În intervalul menționat, pe litoral, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-65 km/h.

Astăzi, valorile termice vor scădea față de intervalul anterior, iar vremea va deveni răcoroasă. Cerul va fi temporar noros, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 13-14 grade.

Mâine, vremea se va menține răcoroasă, astfel că maxima va fi de 18-19 grade, iar minima de 13-14 grade. Cerul va fi temporar noros, dar condițiile de ploaie vor fi reduse.

Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor„, a transmis Primăria Constanța.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal