duminică, octombrie 26, 2025

Știrile din lumea ta!

Cazinoul din Constanța, peste 170.000 de vizitatori în patru luni de la redeschidere

Cazinoul din Constanța a atras peste 170.000 de vizitatori în primele patru luni de la redeschiderea oficială, pe 21 mai, consolidându-și poziția în topul celor mai vizitate destinații culturale din România.

Monumentul istoric de pe faleza orașului nu este doar un obiectiv turistic, ci și o scenă culturală activă. În perioada verii, aici au fost organizate și găzduite peste 20 de evenimente – de la concerte și spectacole în aer liber până la reprezentații în sala de la etaj. Printre momentele de referință s-au numărat concertul Stradivarius al violonistului Alexandru Tomescu, evenimente susținute de artiști consacrați precum Moonlight Breakfast, Corina Sîrghi sau Mădălina Pavăl, dar și cinci reprezentații din cadrul prestigiosului Festival Internațional George Enescu, aduse pentru prima dată la Constanța.

Succesul cultural se reflectă și financiar. Administratorul clădirii, Societatea Patrimoniu Constanța Litoral, a raportat un profit brut de aproximativ 4,5 milioane de lei la finalul lunii septembrie.

Pentru sezonul de toamnă-iarnă, Cazinoul pregătește concerte de muzică clasică și neoclasică, tango argentinian, dar și evenimente tematice de Halloween și Crăciun. În plus, la jumătatea lunii octombrie este așteptat la Constanța Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena și fost director artistic al Festivalului George Enescu. Acesta va lua parte la discuții privind dezvoltarea unui festival de muzică clasică adaptat specificului Cazinoului.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal