vineri, octombrie 3, 2025

Știrile din lumea ta!

CEC Moldova sesizează posibile fraude electorale în care ar fi implicat partidul AUR și George Simion

Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a examinat vineri două sesizări care vizează Partidul „Democraţia Acasă” și pe liderul său, Vasile Costiuc. Formațiunea riscă să piardă cele șase mandate obținute la alegerile parlamentare din 28 septembrie, după ce instituția a constatat nereguli grave în campania electorală.

Potrivit presei de la Chișinău, CEC a stabilit că partidul a desfășurat o campanie online coordonată, inclusiv prin conturi false pe TikTok, în care ar fi fost implicat și liderul AUR România, George Simion, declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova.

Deși CEC a arătat că există suficiente temeiuri pentru anularea înregistrării partidului, instituția nu mai are competența de a o face după încheierea scrutinului. Materialele au fost transmise Curții Constituționale, care urmează să decidă dacă validează sau nu mandatele obținute de Partidul „Democraţia Acasă”. În cazul invalidării, mandatele vor fi redistribuite altor formațiuni.

În același timp, CEC a sancționat partidul prin retragerea alocațiilor lunare de la bugetul de stat, pe motiv că nu a raportat cheltuielile de campanie și a încălcat Codul electoral.

„Toate aceste conexiuni și ingerințe externe sunt foarte grave. Noi doar am constatat existența lor, dar în ce măsură au influențat votul trebuie să decidă Curtea Constituțională”, a declarat vicepreședintele CEC.

Prezent la ședință, liderul formațiunii, Vasile Costiuc, a respins acuzațiile. „Avem suficientă forță mediatică în online fără sprijinul altcuiva. Regret această atitudine față de un concurent electoral. Sesizările au apărut abia după alegeri, nu în timpul campaniei. Luați o decizie istorică, iar rezultatele le vom vedea cu toții”, a spus acesta.

Rezultatele preliminare ale scrutinului din 28 septembrie arată că Partidul Acțiune și Solidaritate a câștigat 55 de mandate, Blocul „Patriotic” – 26, Blocul „Alternativa” – 8, iar Partidul Nostru și Partidul „Democrația Acasă” câte 6 mandate. Validarea finală depinde acum de hotărârea Curții Constituționale.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal