luni, octombrie 13, 2025

Știrile din lumea ta!

Percheziții la Sulina. Sume importante de bani, ridicate de polițiști

Polițiștii din Tulcea au descins duminică, 12 octombrie, în mai multe locații din orașul Sulina, într-o acțiune de amploare pentru combaterea contrabandei cu țigări.

Operațiunea a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, iar oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară.

În urma controalelor, au fost descoperite 3.580 de țigarete de diferite mărci, despre care există indicii că ar proveni din activități de contrabandă. În plus, anchetatorii au ridicat sume importante de bani: 27.070 de euro și 88.450 de lei, considerate a fi obținute din activități ilegale, precum și două telefoane mobile folosite, cel mai probabil, pentru organizarea transporturilor și a vânzărilor.

Doi bărbați din Sulina sunt cercetați în acest dosar penal, deschis pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul pentru Ordine Publică și Serviciul de Investigații Criminale. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii rețele și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal