vineri, noiembrie 7, 2025

Știrile din lumea ta!

Constanța, mereu surprinzătoare: „Grădina botanică” de… trotuar

Urbea noastră de la malul mării nu încetează să ne surprindă. În Constanța copacilor care cad sub lamele Doreilor, iată că, în unele locuri, vegetația reușește să supraviețuiască, însă, din păcate, nu acolo unde ar trebui: s-a întins luxuriant pe trotuar, și nu de-a lungul lui, ci… în mijloc.

La doi pași de Bulevardul Mamaia, pe o porțiune de trotuar de pe marginea străzii Tudor Vladimirescu, se dezlănțuie o bucată din jungla urbană – fără vreo opreliște sau intervenție umană ori administrativă.

Buruienile au înfrânt asfaltul și ocupă o mare parte din zona destinată pietonilor. Constănțenii sunt obișnuiți cu slalomul printre gropi și dale deplasate, iar acum învață să se strecoare și prin iarba care le trece de genunchi.

O fi zona fix lângă un șantier, dar “grădina botanică” de ocazie este pe domeniul public, iar peisajul mustește de nepăsare…

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal