sâmbătă, noiembrie 1, 2025

Știrile din lumea ta!

Mai puţine spectacole, mai multe rugăciuni: Trump schimbă fața Kennedy Center, „templul” cultural al Americii

La Washington, unul dintre cele mai importante simboluri culturale ale Statelor Unite trece printr-o transformare radicală. Kennedy Center, locul care din 1971 a fost sinonim cu arta, diversitatea și neutralitatea politică, devine tot mai mult o scenă pentru discursuri religioase și mesaje politice conservatoare.

De câteva luni, instituția este condusă direct de administrația Donald Trump, care a înlocuit o parte din membrii consiliului de administrație cu persoane apropiate – între care se numără Usha Vance, soția vicepreședintelui american, și Susie Wiles, șefa de cabinet de la Casa Albă.

Misiunea noii conduceri: „eliminarea culturii woke, contracararea propagandei antiamericane și readucerea patriotismului în centrul vieții culturale”.

De la musicaluri la mesaje religioase

Schimbarea se simte în programul artistic. În locul spectacolelor care celebrau diversitatea, scena Kennedy Center găzduiește acum evenimente cu tentă politică, precum „summitul pentru a pune capăt persecuției creștinilor”, organizat de Conferința de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC).

„Dumnezeu să îl binecuvânteze!”, strigă participanții, cu mâinile ridicate spre cer, în fața unui drapel uriaș și a unui vultur auriu montat deasupra scenei. Atmosfera e departe de rafinamentul artistic care caracteriza odinioară centrul cultural.

În semn de protest față de această direcție, zeci de artiști și trupe au anulat spectacole, printre care și celebrul musical Hamilton. Producătorul Jeffrey Seller a vorbit despre „decenii de neutralitate distruse de o epurare a personalului și a spiritului artistic”.

„Biroul pentru credință” și noul discurs cultural

Printre primele evenimente organizate sub noua conducere s-a numărat o conferință deschisă de Jennifer Korn, fostă membră a administrației Trump, care a lăudat inițiativa președintelui de a crea un „Birou pentru chestiuni religioase” în cadrul Casei Albe.

Ea a reluat, de pe scenă, teme familiare discursului trumpist: școlile care „obligă elevii să citească cărți despre persoane transgen” și „creșterea prejudecăților anticreștine”.

Criticii spun că Trump transformă Kennedy Center într-o instituție de propagandă guvernamentală.

„Este o organizație artistică transformată într-un instrument politic, aliniată în totalitate cu puterea aflată la conducere – exact ceea ce vedem în alte regimuri”, a declarat Andrew Taylor, profesor la American University.

Trump visează la „Trump Center”

Noul director al instituției, Richard Grenell, un apropiat al președintelui, a anunțat că imnul național va fi intonat înainte de fiecare spectacol, în contextul pregătirilor pentru aniversarea a 250 de ani de la fondarea SUA, în 2026.

În plus, Donald Trump a promis o amplă renovare a centrului, de la scaune și mochete până la candelabre și tavan.

„Noul Trump Kennedy… ups, vreau să spun Kennedy Center”, a glumit recent președintele pe rețeaua sa Truth Social. Doar că gluma nu pare întâmplătoare: un congresman republican a depus deja un proiect de lege pentru a redenumi clădirea „Trump Center”.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal