duminică, noiembrie 16, 2025

Știrile din lumea ta!

Elevii revin la cursuri. Următoarea vacanță, la final de decembrie

După o săptămână de pauză, elevii se întorc astăzi, la școală, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației pentru anul școlar 2025–2026.

În județul Constanța, cursurile se reiau în 205 unități de învățământ, unde învață aproape 110.000 de elevi de toate nivelurile.

Vacanța de toamnă, care s-a încheiat duminică, 2 noiembrie, a fost prima din acest an școlar. Urmează o nouă perioadă de cursuri, de aproape șapte săptămâni, până la vacanța de iarnă, programată între 20 decembrie 2025 și 7 ianuarie 2026.

Calendarul următoarelor etape din anul școlar

Anul școlar 2025–2026 este împărțit în mai multe module de învățare și vacanțe scurte.
După reluarea cursurilor, elevii vor merge la școală în următoarele perioade:

  • 3 noiembrie – 19 decembrie 2025 – al doilea modul de cursuri;
  • 8 ianuarie – 6, 13 sau 20 februarie 2026, în funcție de decizia fiecărui inspectorat școlar;
  • 16 februarie (sau 23 februarie / 2 martie) – 3 aprilie 2026;
  • 15 aprilie – 19 iunie 2026.

Pe lângă vacanța de iarnă, elevii vor avea și o săptămână liberă în februarie, stabilită la nivel local, între 9 februarie și 1 martie 2026, în funcție de deciziile inspectoratelor școlare. Vacanța de primăvară este programată între 4 și 14 aprilie 2026, iar vacanța de vară începe pe 20 iunie 2026.

Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se pot desfășura între 8 septembrie 2025 și 3 aprilie 2026, la alegerea fiecărei școli.

Durata anului școlar, în funcție de nivel

  • Clasele a XII-a (zi) și a XIII-a (seral / frecvență redusă) vor încheia cursurile pe 5 iunie 2026.
  • Clasele a VIII-a termină pe 12 iunie 2026.
  • Liceele tehnologice și învățământul profesional vor merge la școală până pe 26 iunie 2026.

Ministerul Educației permite modificări ale structurii anului școlar doar în situații speciale, cum ar fi condițiile meteo sau particularitățile locale, cu aprobarea inspectoratelor și a consiliilor de părinți.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal