Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de lege care ar modifica substanțial legislația rutieră, acordând polițiștilor locali competențe extinse în ceea ce privește controlul în trafic. Potrivit documentului, polițiștii locali ar urma să aibă dreptul de a opri vehicule, de a solicita documentele șoferilor și chiar de a imobiliza autovehicule în anumite situații.
Deși Poliția Locală avea, din 2010, atribuții precum dirijarea traficului, șoferii nu erau obligați să respecte indicațiile agenților locali, iar Codul Rutier nu prevedea obligativitatea prezentării actelor la cererea acestora.
Proiectul modifică Art. 35 alin. 2 din OUG 195/2002, astfel încât conducătorii auto să fie obligați să prezinte polițistului local permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, actul de identitate și documentele privind bunurile transportate. Solicitarea acestor acte va fi permisă doar în situațiile în care polițistul local acționează în baza competențelor rutiere.
Șoferii vor trebui, de asemenea, să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor locali, iar nerespectarea acestora va atrage sancțiuni. Refuzul de a prezenta documentele cerute ar urma să fie amendat cu 6–8 puncte de amendă.
Noua legislație ar conferi poliției locale posibilitatea de a constata și sancționa o serie largă de contravenții rutiere, printre care oprirea și staționarea neregulamentară, circulația pe benzi interzise, încălcarea masei maxime admise, utilizarea benzilor destinate transportului public sau abaterile comise de pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice. De asemenea, polițiștii locali vor putea sancționa gesturile obscene și actele de comerț desfășurate pe carosabil sau trotuar.
Un alt capitol important îl reprezintă extinderea dreptului de a imobiliza vehicule. Atât poliția locală, cât și administratorii drumurilor vor putea bloca sau ridica mașinile parcate fără plata taxei, inclusiv pe cele rămase imobilizate mai mult de cinci zile consecutive.
Proiectul va intra în procedura legislativă după încheierea perioadei de consultare publică.







