În perioada sărbătorilor de iarnă, activitatea de colectare a deșeurilor în municipiul Constanța se va desfășura, în mare parte, conform programului obișnuit, cu două excepții importante.
Potrivit operatorului de salubrizare, colectarea deșeurilor nu va avea loc în zilele de 25 decembrie 2025 și 1 ianuarie 2026. Deșeurile care ar fi trebuit ridicate în aceste zile vor fi preluate ulterior:
- colectarea programată pentru 25 decembrie va fi realizată pe 27 decembrie 2025;
- colectarea din 1 ianuarie va fi reprogramată pentru 3 ianuarie 2026.
În restul perioadei, toate celelalte servicii de salubrizare se vor desfășura conform programului normal.
Autoritățile îi roagă pe constănțenii care locuiesc la case să scoată recipientele de colectare la stradă în zilele reprogramate, pentru a evita acumularea deșeurilor pe domeniul public.
De asemenea, cetățenii și agenții economici sunt îndemnați să depoziteze deșeurile corespunzător și să respecte programul anunțat, pentru ca activitatea de salubrizare să se desfășoare fără probleme și în perioada sărbătorilor.







