Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat definitiv, joi, pe rapperul american Wiz Khalifa la nouă luni de închisoare cu executare pentru deţinere de droguri de risc, după un incident petrecut în vara anului 2024, la festivalul Beach Please din Costineşti. Decizia instanţei este definitivă.
Magistraţii au admis apelul formulat de DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa şi au desfiinţat, în parte, sentinţa pronunţată anterior de Tribunalul Constanţa. Astfel, Curtea de Apel a decis condamnarea artistului, pe numele său real Thomaz Cameron Jibril, la pedeapsa de nouă luni de închisoare în regim de detenţie, pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.
Iniţial, în primăvara acestui an, Tribunalul Constanţa îl condamnase pe Wiz Khalifa la o amendă penală de 3.600 de lei. Hotărârea a fost însă contestată de procurorii DIICOT, care au solicitat o pedeapsă mai severă.
Artistul a fost trimis în judecată în octombrie 2024, după ce, potrivit anchetatorilor, în seara de 13 iulie 2024, în jurul orei 23:55, a deţinut, fără drept, 18,53 grame de cannabis şi o ţigaretă care conţinea cannabis, în incinta festivalului de muzică desfăşurat la Costineşti, unde a şi consumat substanţa interzisă pe scenă.
Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă şi nu mai poate fi atacată.







