În fiecare an, de sărbători, orașele se așază în lumina caldă a sărbătorilor. Casele se umplu, mesele se rotunjesc, iar timpul pare să se oprească pentru o clipă. Însă nu pentru toți. Există oameni pentru care Crăciunul nu înseamnă pauză, ci prezență. Nu înseamnă repaus, ci responsabilitate.
Ei sunt medicii de la SMURD și cei de pe ambulanță, care își petrec noaptea pe drumuri, între solicitări, în încercarea de a salva vieți într-un sezon în care statisticile nu iau vacanță.
Sunt polițiștii și jandarmii care – în timp ce restul orașului desface cadouri – patrulează pregătiți să intervină acolo unde lucrurile scapă de sub control.
Sunt pompierii care rămân în unitate, în așteptarea unei sirene care nu ține cont de sărbători.
În spatele acestor ture se află o realitate simplă: liniștea noastră depinde de vigilența lor. Sărbătoarea noastră stă pe umerii unor oameni care nu pot spune „astăzi nu”. În timp ce noi ne bucurăm de tihnă, ei au și în aceste zile rolurile grele – de scut, de sprijin, de salvare.
Poate că de aceea, dincolo de felicitări și mesaje festive, ar trebui să existe un moment de recunoștință reală pentru cei care nu-și trăiesc sărbătorile acasă, ci în autospeciale, în dispecerate, pe șosele și în spitale. Un Crăciun pe care îl țin în buzunar, nu sub brad.
An de an, sărbătorile există și datorită lor. Iar acest adevăr merită rostit: liniștea nu se așază singură; există mereu cineva care veghează ca ea să rămână întreagă.
