Crăciunul pare, la prima vedere, o sărbătoare universală: brad, lumini, colinde, mese în familie. Și totuși, dacă privești dincolo de granițe, descoperi o lume întreagă de obiceiuri surprinzătoare, uneori ciudate, alteori fermecătoare, fiecare spunând ceva despre cultura care le-a născut.
În Filipine, sezonul Crăciunului începe… în septembrie. Da, ați citit bine. Este una dintre cele mai lungi sărbători ale lumii, culminând cu Festivalul Felinarelor Gigantice din orașul San Fernando, unde instalații luminoase uriașe, în formă de stea, dansează pe un cer tropical care nu a văzut niciodată zăpadă. Acolo, Crăciunul nu e o zi, ci un mod de a trăi.
În Japonia, o țară fără tradiție creștină puternică, Crăciunul a fost reinterpretat într-un mod neașteptat: masa tradițională de 25 decembrie este… de la fast-food. Totul a început în anii ’70, cu o campanie publicitară genială, iar astăzi familiile comandă cu zile bune înainte. Poate părea bizar pentru noi, dar pentru japonezi, găleata de pui prăjit este „dovada” că sărbătoarea a început.
În Islanda, magia Crăciunului este dusă la extrem cu… 13 Moși. Fiecare Moș Crăciun coboară din munți începând cu 12 decembrie. Sunt numiți Yule Lads, iar fiecare are o personalitate distinctă: unul fură linguri, altul bate în uși, altul se furișează în bucătării în căutare de resturi. Un amestec de mit nordic și umor local care face deliciul copiilor.
În Mexic, sărbătoarea are culoare și spectacol. „Posadas” — procesiuni care refac simbolic călătoria Mariei și a lui Iosif — sunt însoțite de cântece, dulciuri, artificii și de celebra piñata în formă de stea. În Mexic, Crăciunul este zgomotos, luminos, învăluit într-o energie care nu lasă loc pentru melancolie.
În Germania, tradițiile sunt mai așezate, mai austere, dar pline de farmec. Casele miros a Lebkuchen (turtă dulce), iar piețele medievale se transformă în scene de poveste, cu vin fiert și coruri.
În Etiopia, Crăciunul — numit Ganna — este sărbătorit pe 7 ianuarie, cu slujbe lungi în care credincioșii poartă haine albe tradiționale, iar masa festivă se încheie cu doro wat, un fel de mâncare condimentat care nu are nimic în comun cu bucătăria europeană, dar poartă aceeași semnificație: bucuria de a împărți.
Și lista ar putea continua. Ceea ce impresionează însă nu sunt diferențele, ci asemănările. Indiferent dacă Moșul vine cu sania, cu barca, cu motocicleta sau nu vine deloc, sensul sărbătorii rămâne același: apropiere, lumină, comunitate. Chiar și acolo unde tradițiile par neobișnuite, ele vorbesc despre aceeași dorință umană — de a marca un moment al reînnoirii, al generozității, al bucuriei împărțite.
