Există o imagine aproape universală a Crăciunului: case luminate, mese pline, familii adunate în jurul bradului, râsete, clinchet de pahare, copii nerăbdători. Este o imagine frumoasă, dar incompletă. În spatele ei există și o altă realitate, despre care vorbim prea rar: singurătatea.
Crăciunul este, paradoxal, perioada în care singurătatea se simte cel mai tare. În restul anului, se poate ascunde în rutină, în aglomerație, în muncă. Dar, în aceste zile, liniștea devine mai apăsătoare, iar distanțele — emoționale sau geografice — se măsoară altfel. Un telefon care nu sună, o ușă care nu se deschide, un scaun rămas gol au o greutate pe care doar cei care o simt o înțeleg cu adevărat.
Sunt oameni care petrec Crăciunul singuri nu pentru că vor, ci pentru că viața i-a dus acolo: părinți rămași singuri după ce copiii au plecat în alte țări; văduvi pentru care sărbătorile nu mai au aceeași lumină; tineri care trăiesc departe de familie; oameni care nu mai au pe nimeni sau care nu știu cui să ceară sprijin. Și mai sunt cei care, deși înconjurați de lume, trăiesc o singurătate tăcută, greu de recunoscut.
În aceste zile, orașele se umplu de lumini, dar nu toate ferestrele sunt aprinse. E un contrast pe care îl simți doar dacă încetinești puțin și privești mai atent. Pentru unii, o vizită scurtă înseamnă mai mult decât un cadou scump. O conversație înseamnă mai mult decât orice decorațiune. O oră de companie poate fi singura clipă de căldură dintr-o iarnă lungă.
De Crăciun vorbim mult despre daruri, dar prea puțin despre cel mai simplu dintre ele: prezența. Uneori, un gest mic poate schimba o zi întreagă. Un telefon, o invitație, o cafea împărțită cu cineva care nu are cu cine să împartă nimic. Nu rezolvăm singurătatea lumii, dar putem aprinde, măcar pentru o clipă, o lumină în viețile celor care au nevoie.
Crăciunul nu este la fel pentru toți. Dar poate deveni puțin mai bun pentru cineva, dacă ne oprim o secundă și întindem o mână. Uneori, e tot ce trebuie. Adevărata esență a Crăciunului nu stă în abundență, ci în atenție.
