În plin Prim Război Mondial, într-un moment de maximă vulnerabilitate pentru statul român, Consiliul de Miniștri a luat una dintre cele mai dramatice decizii din istoria modernă a României: transferul Tezaurului României în Rusia, pentru a fi pus „la adăpost” de înaintarea trupelor inamice. Hotărârea a fost aprobată la 12/25 decembrie 1916, într-un context militar și politic fără precedent.
România în retragere, capitala mutată la Iași
În toamna anului 1916, după intrarea României în război de partea Antantei, situația de pe front s-a deteriorat rapid. Trupele germane, austro-ungare și bulgare au ocupat o mare parte din teritoriul țării, inclusiv Bucureștiul. Guvernul, familia regală și instituțiile centrale s-au retras la Iași, care a devenit capitală de război.
În acest context, s-a pus problema protejării rezervelor financiare și a valorilor strategice ale statului. Banca Națională a României, instituție care la acel moment funcționa ca bancă privată, fără implicarea directă a statului român în capitalul său, a decis mutarea tezaurului de la București la Iași. Însă nici Iașul nu era considerat complet sigur.
De ce Rusia
Ideea transferării tezaurului în Rusia a fost discutată încă de la începutul lunii decembrie 1916. La 2 decembrie, Consiliul General al Băncii Naționale a aprobat, în principiu, această soluție. La 8 decembrie, ministrul de Finanțe Emil Costinescu a susținut public decizia, invocând inclusiv precedentul creat de Banca Națională a Franței, care își mutase rezervele de aur în Statele Unite ale Americii.
Rusia era, la acel moment, aliat al României. Ministrul Rusiei la Iași, generalul A. Mossoloff, a comunicat oficial că este autorizat să semneze protocolul privind transportul și depozitarea tezaurului românesc. Guvernul imperial rus oferea garanții formale pentru integritatea tezaurului, atât pe durata transportului, cât și pe perioada depozitării acestuia la Moscova.
Decizia Guvernului Brătianu
La 12/25 decembrie 1916, Guvernul condus de Ion I. C. Brătianu a aprobat oficial transferul tezaurului în Rusia. Decizia a fost consemnată în „Jurnalul Consiliului de Miniștri”, care menționa explicit necesitatea „punerii în siguranță în Rusia a tezaurului Băncii Naționale”.
Protocolul de predare a Tezaurului în aur către delegații guvernului imperial rus a fost semnat la Iași, la 14/27 decembrie 1916.
Ce conținea Tezaurul României
Tezaurul care a luat drumul Moscovei includea trei mari categorii de valori:
- Valori culturale și documentare:
– acte, documente, manuscrise;
– monede vechi, tablouri, cărți rare;
– odoare mănăstirești din Moldova și Muntenia;
– arhive și colecții ale unor instituții publice și particulare. - Valori financiare și titluri:
– efecte publice;
– acțiuni, obligațiuni, titluri de credit;
– gajuri ale Muntelui de Pietate și alte depozite. - Aurul:
– 93,4 tone de aur, dintre care:
– aproximativ 91 de tone de monede istorice de aur, aparținând persoanelor private, companiilor și băncilor;
– 2,4 tone de lingouri, aparținând Băncii Naționale a României.
Valoarea acestui stoc de aur, niciodată restituit integral, este estimată la aproximativ 13 miliarde de lei, echivalentul a circa 3,2 miliarde de euro (estimare realizată în aprilie 2011).
Transportul: 17 vagoane, 1.738 de casete
Între 12 și 14 decembrie 1916, în 17 vagoane ale unui tren special trimis de Rusia în gara Iași au fost încărcate 1.738 de casete cu tezaurul BNR, precum și două casete cu bijuteriile Reginei Maria.
Vagoanele au fost sigilate cu sigiliile Băncii Naționale a României, iar autoritățile ruse au aplicat, la rândul lor, sigilii cu șnur și plumb la fiecare ușă, conform procedurilor vremii.
Un tezaur care nu s-a mai întors
Deși guvernul imperial rus garanta integritatea și returnarea tezaurului, evenimentele istorice care au urmat – Revoluția Rusă din 1917 și prăbușirea Imperiului Țarist – au schimbat complet situația.
O parte dintre bunurile culturale au fost restituite României în deceniile următoare. Aurul, însă, nu a mai fost returnat niciodată integral. Problema Tezaurului României de la Moscova rămâne, la mai bine de un secol distanță, una dintre cele mai sensibile și dureroase chestiuni nerezolvate din relațiile internaționale ale statului român.
