Ministerul chinez al Afacerilor Externe a cerut Statelor Unite să îi elibereze imediat pe liderul venezuelean Nicolas Maduro și pe soția acestuia, Cilia Flores, și să soluționeze situația din Venezuela prin dialog și negocieri.
Într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al instituției, autoritățile de la Beijing au subliniat că Statele Unite ar trebui să asigure securitatea personală a celor doi, afirmând că expulzarea acestora reprezintă o încălcare a dreptului internațional.
Poziția Chinei vine după ce, sâmbătă, Ministerul de Externe de la Beijing a condamnat ferm acțiunile Statelor Unite în Venezuela. „China este profund șocată și condamnă cu fermitate utilizarea flagrantă a forței de către SUA împotriva unui stat suveran și acțiunea împotriva președintelui său, Nicolas Maduro”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului într-o postare pe platforma X.
Anterior, autoritățile chineze au emis un avertisment de călătorie pentru cetățenii săi, recomandând evitarea deplasărilor în Venezuela în perioada următoare. Informația a fost transmisă de agenția de presă de stat Xinhua, care a citat o declarație oficială a Ministerului chinez al Afacerilor Externe.







