Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, duminică, că cetățeanul român dat inițial dispărut în urma incendiului produs în stațiunea elvețiană Crans-Montana a decedat. Informația a fost confirmată de autoritățile elvețiene competente și transmisă oficial părții române.
Potrivit MAE, Ambasada României la Berna se află în contact permanent cu familia persoanei decedate și acordă asistență consulară, menținând totodată legătura cu autoritățile elvețiene implicate în anchetă. Ministerul a transmis condoleanțe familiei îndoliate.
Incendiul a izbucnit în noaptea de Revelion într-un bar din stațiunea Crans-Montana, în timpul unei petreceri, provocând una dintre cele mai grave tragedii din istoria recentă a Elveției. Potrivit autorităților, 40 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 119 au fost rănite, unele suferind arsuri grave.
Procurorii elvețieni au anunțat că cele două persoane care administrau localul sunt cercetate penal pentru mai multe suspiciuni de infracțiuni, inclusiv omor din neglijență, potrivit agenției Reuters. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă identificarea victimelor și stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs incendiul.







