Iarna își face simtiță prezența mai mult și în Dobrogea. În această dimineață, la ora 10:00, județele Constanța și Tulcea au intrat sub un cod galben de vânt și ninsori, valabil până diseară, la ora 23:00.
Administrația Națională de Meteorologie anunță că, mai ales după-amiaza și seara, local în Dobrogea, temporar, va ninge viscolit și viziblitatea va scădea sub 100 de metri. Vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h și se va depune strat de zăpadă în general de 3-6 cm.
De la ora 23:00 și până mâine dimineață la ora 10:00, va intra în vigoare un alt cod galben, de vânt.
În orașul Constanța, astăzi vremea se va răci accentuat. Cerul va fi mai mult noros. În prima parte a zilei plouă, iar spre seară va ninge slab. Vântul va sufla moderat, viscolind ninsoarea.
Temperatura maximă va fi de 8 grade, iar cea minimă de minus 4 – minus 3 grade Celsius.
Mâine, vremea va fi rece și se va ameliora ca aspect. Cerul va fi varibil, mai mult noros, iar temperatura maximă va fi de 2 grade.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
- Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
- Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
- Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.







