Există momente în administrația locală în care lucrurile nu mai par întâmplătoare, ci atent sincronizate. Ultimul episod – atacarea în instanță a hotărârii Consiliului Local privind compensarea taxei de 200 de lei privind ocuparea domeniului public sau privat al municipiului Constanța – ridică din nou o întrebare veche în Constanța: cât de independentă mai este Prefectura atunci când deciziile Consiliului Local nu sunt pe placul primarului?
Hotărârea votată de consilieri, indiferent cât de discutabilă sau nu, a fost rezultatul unui vot politic și administrativ. Vergil Chițac nu a fost niciodată un susținător al compensării, poziția sa fiind cunoscută public.
Oficial, lucrurile sunt simple și corecte procedural: Prefectura a cerut „reanalizarea” hotărârii, Consiliul Local nu a făcut-o, iar instituția a mers mai departe, în instanță.
Neoficial însă, rămâne un detaliu esențial: până la ora publicării, Prefectura nu a explicat public care sunt motivele concrete pentru care a cerut această reanalizare. Nici un articol invocat, nici o problemă juridică explicită. Doar procedură.
Iar când procedura devine predictibilă, începe să arate a strategie.
Nu este prima dată când hotărâri ale Consiliului Local care nu convin primarului sunt „rezolvate” prin Prefectură. Un exemplu încă proaspăt în memoria publică este cazul proiectului „Bebe Trusou”, unde mecanismul a fost aproape identic: vot în Consiliu, lipsă de entuziasm din partea primarului, urmată de un atac în instanță care a blocat aplicarea deciziei.
Modelul pare să se repete:
- Consiliul Local votează.
- Primarul se delimitează sau se declară nemulțumit.
- Prefectura intervine „tehnic”.
- Hotărârea ajunge suspendată sau blocată în instanță.
Legal? Da.
Convenabil? Foarte.
Întâmplător? Din ce în ce mai greu de crezut.
Rolul Prefectului este acela de garant al legalității, nu de arbitru politic și cu atât mai puțin de filtru selectiv pentru hotărârile care nu convin Executivului local. Atunci când aceeași instituție atacă repetat doar acele decizii care încurcă agenda primarului, apare inevitabil suspiciunea unui joc de echipă: o mână spală pe alta.
În final, miza nu este doar compensarea unei taxe sau soarta unei hotărâri anume. Miza este echilibrul puterilor la nivel local. Dacă orice decizie a Consiliului Local poate fi „corectată” ulterior prin Prefectură, în funcție de voința primarului, atunci votul consilierilor riscă să devină un simplu exercițiu de decor.
Iar administrația locală, un joc de oglinzi în care nimeni nu mai știe cine decide cu adevărat.
