Lia Savonea acuză Guvernul de ingerință în activitatea Curții Constituționale în contextul legii pensiilor magistraților

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Lia Savonea, a criticat vineri scrisoarea transmisă de premierul Ilie Bolojan președintei Curții Constituționale a României (CCR), afirmând că aceasta reprezintă o ingerință incompatibilă cu principiul separației puterilor în stat.

Într-un comunicat de presă publicat pe site-ul ICCJ, Savonea susține că avertizarea privind posibila pierdere a fondurilor europene în cazul declarării neconstituționale a legii pensiilor magistraților și solicitarea implicită ca CCR să țină cont de consecințele financiare depășesc limitele dialogului instituțional. „Într-un stat de drept autentic, dialogul dintre autorități nu poate lua forma presiunii, iar respectarea Constituției nu poate fi condiționată de considerente financiare”, a declarat președintele ICCJ.

Lia Savonea a afirmat, de asemenea, că argumentul potrivit căruia neconstituționalitatea proiectului de lege ar conduce automat la pierderea unor fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este inexact din punct de vedere juridic. Potrivit acesteia, condiționalitățile asumate de România în domeniul pensiilor de serviciu au fost abordate prin legislație anterioară, iar legătura directă între proiectul de lege contestat și fondurile europene nu este susținută de cadrul normativ european.

Președintele ICCJ a subliniat că CCR nu este implicată în implementarea politicilor guvernamentale și nu poate fi transformată într-un instrument de validare a obiectivelor financiare ale Executivului, rolul său fiind exclusiv acela de garant al supremației Constituției. Totodată, Savonea a arătat că invocarea articolului 148 din Constituție nu justifică exercitarea unor presiuni asupra unei instanțe constituționale și a avertizat că astfel de demersuri pot afecta credibilitatea instituțiilor statului și încrederea publicului în funcționarea democratică a acestora.

În final, șefa ICCJ i-a cerut premierului să reafirme public atașamentul Guvernului față de principiul independenței justiției și să evite pe viitor orice acțiuni care ar putea fi interpretate ca ingerințe în activitatea autorităților jurisdicționale.

Contextul disputei îl reprezintă scrisoarea trimisă de premierul Ilie Bolojan președintei CCR, Simina Tănăsescu, cu privire la legea pensiilor magistraților, contestată de ICCJ și care urmează să fie analizată de Curte pe 11 februarie. În document, premierul a informat că, potrivit evaluărilor actuale ale Comisiei Europene, România nu ar îndeplini Jalonul 215 din PNRR, ceea ce ar putea duce la pierderea a 231 de milioane de euro, precizând totodată că o decizie oficială a Comisiei va fi comunicată după data pronunțării Curții Constituționale.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal