luni, februarie 9, 2026

Știrile din lumea ta!

O companie românească a câştigat un contract de 49,8 milioane de euro în cadrul retehnologizării Unităţii 1 de la Cernavodă

Compania românească Concelex a fost desemnată de Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) pentru realizarea unor facilităţi tehnice şi administrative în cadrul proiectului de retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, contractul având o valoare de 49,8 milioane de euro, a anunţat compania.

Potrivit unui comunicat al companiei, lucrările vor începe în primul trimestru din 2026 şi sunt programate să fie finalizate până la sfârşitul anului 2027.

După două proiecte la Depozitul Intermediar de Combustibil Ars de la Cernavodă – unul finalizat şi unul în derulare – suntem mândri să contribuim în continuare la infrastructura energetică strategică a României„, a declarat Cătălin Vişan, director general adjunct, Concelex, citat în comunicat.

În cadrul programului de retehnologizare a Unităţii 1, Concelex va livra un pachet complex de lucrări la clădiri, platforme şi infrastructură pentru KHNP. Acestea includ unităţi operaţionale şi administrative, zone logistice, o staţie de transformare, servicii de organizare de şantier, drumuri şi facilităţi de control al accesului, se mai precizează în document.

De asemenea, proiectul cuprinde rezervoare de apă pentru stingerea incendiilor, echipate cu staţii de pompare, soluţii pentru relocarea reţelelor existente de utilităţi şi cabluri, instalaţii pentru monitorizarea apei subterane şi amenajarea circuitelor interne pentru personal, echipamente şi materiale.

În paralel, Concelex va implementa reţele complete de utilităţi, sisteme de securitate şi supraveghere.

Potrivit companiei, aceste lucrări sunt necesare pentru desfăşurarea programului de retehnologizare în condiţii de siguranţă şi conform cerinţelor specifice unei centrale nucleare.

Retehnologizarea Unităţii 1 reprezintă un proiect esenţial pentru strategia energetică nucleară a României„, precizează sursa citată.

Concelex deţine certificări emise de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) pentru activităţi de construcţii, fabricaţie şi aprovizionare în domeniul nuclear. Acestea atestă conformitatea cu standarde stricte de siguranţă şi sisteme robuste de management al calităţii, asigurând realizarea lucrărilor la cele mai înalte niveluri de siguranţă şi fiabilitate.

Fondată în 1994, compania oferă soluţii integrate în domeniul construcţiilor, de la clădiri şi infrastructură edilitară, la lucrări de infrastructură critică, atât pentru sectorul public, cât şi privat. Concelex a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 1,26 miliarde lei şi are în prezent aproximativ 1.000 de angajaţi şi peste 300 de şantiere active. 

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal